Spiritual Advice/Sfaturi Duhovnicești

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre însemnarea cu Sfânta Cruce

Mulți din cei fără de socotință își fac cruce fluturând cu mâna pe fața lor, dar în deșert se ostenesc, de vreme ce nu fac crucea dreptă, iar dracii se bucură de acea fluturare. Când, însă, cineva își face crucea dreaptă, punând mâna sa la frunte și la piept, la umărul drept iar, pe urmă, la cel stâng, atunci îngerii, văzând, se veselesc de adevărata închipuire a crucii pe fețele noastre. Iar îngerul Domnului îi scrie pe cei ce intră în biserica Domnului cu frică și cu credință. Deci, dacă cineva, intrând în biserică, stă cu frică și își face cu umilință închinăciunea spre icoana Mântuitorului, acela primește iertare de păcate și milă de la Dumnezeu, iar dacă intră fără frică, apoi, unul ca acela, la ieșirea din biserică, mai mari păcate dobândește. Pentru aceasta și noi, fraților (și surorilor), când venim la biserică să stăm cu frică, așteptând de la Dumnezeu mare milă, în veacul de acum și în cel ce va să fie. Amin.

Cuvânt al Cuviosului Talasie Libianul: “Sănătatea sufletului este nepătimirea și cunoștința. La ea nu poate ajunge cel ce slujește plăcerilor”

Cum trebuie să fie relațiile monahilor cu mirenii?

„Când în mănăstiri este amestecare – în același corp de chilii stau și mireni, și călugări – când trapeza este tot la fel, amestecată cu mireni, creșterea duhovnicească a călugărilor este nu cu prea multe roade sau chiar fără roade. Fiindcă mireanul trăiește în societate și vine cu gândirea lui”, afirmă părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

Preacuvioase părinte stareț, cum trebuie să gestioneze monahii relațiile, contactele cu mirenii? 

Acesta e un lucru sensibil peste tot în mănăstiri. La Bistrița, călugării nu au binecuvântarea să aibă relații, contacte cu mirenii, decât dacă sunt preoți. Ceilalți nu au binecuvântarea decât să răspundă strict, dacă e întrebat ceva: „Nu sunt eu preot. Mergeți la cutare sau cutare pentru această problemă”. Nimeni nu iese din mănăstire fără binecuvântare. Doar la momente justificate se pleacă și nu sunt probleme cu mirenii. Dar când mănăstirea este amestecată cu mirenii, atunci sunt probleme. Nu suntem închiși față de lume în totalitate, căci nu suntem pustnici, dar totuși este o mănăstire cu oameni ce au o altă gândire.

Mănăstirea Ormilia din Grecia, un model de ordine și disciplină 

De exemplu, Mănăstirea Ormilia, cea mai importantă mănăstire de maici din Grecia, a fost gândită de Emilianos Simonopetritul, ctitorul acesteia și stareț la Simonopetras având ca imagine templul din Ierusalim. Iată cum: mănăstirea a fost împărțită în trei, dar nu pe verticală, ci pe orizontală. La templu erau văduvele, fecioarele și nazireii. La Mănăstirea Ormilia, prima incintă este a mirenilor, unde se află și arhondaricul lor. A doua incintă este cea sacră, cu biserica în mijloc, unde este și partea administrativă a mănăstirii, cu atelierele și stăreția, iar a treia incintă este doar a monahiilor. Aici nu intră nimeni decât maicile, iar altcineva numai cu binecuvântare.

La Bistrița, mănăstirea a fost gândită în același mod. În prima incintă e arhondaricul pentru mireni. În cea de-a doua e biserica, trapeza, stăreția și chiliile preoților, iar incinta din spate să fie numai a monahilor. Dacă așa va fi așezată rânduiala, va fi ordine. Știe și monahul: Acesta-i spațiul meu, la biserică, la chilie, la ascultări. Și n-are cum să ajungă la ispite. Dar când în mănăstiri este amestecare – în același corp de chilii stau și mireni, și călugări – când trapeza este tot la fel, amestecată cu mireni, creșterea duhovnicească a călugărilor este nu cu prea multe roade sau chiar fără roade. Fiindcă mireanul trăiește în societate și vine cu gândirea lui, cu concepția lui, cu modul lui de viață, toate nemonahale. (c) https://doxologia.ro/reflectii/cum-trebuie-sa-fie-relatiile-monahilor-cu-mirenii

Până când vei avea egoism în suflet, nu vei putea câştiga rugăciunea inimii

Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă, dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută. „Împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea.” Prima dată să scoatem din inima şi cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul.

Ce sfat ne daţi nouă, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?

– Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă, dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută. „Împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea.” Prima dată să scoatem din inima şi cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.

Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem,  o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, pp. 45-46)

 

Trezvia și rugăciunea de Arhim. Arsenie Papacioc

Mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz!

Ce rugăciuni şi cărţi de rugăciune recomandaţi călugărilor şi mirenilor?

— “Nu mă gândesc să amintesc aici atât de rugăciunile tipicului zilei, care se fac, ci e bine să mă gândesc mai mult la ceva permanent, nu atât la a înşirui cuvinte, cât la a te educa şi antrena iubirea, într-o stare de simţire, de vibraţie a sufletului tău. Această tresărire cu fineţea unui suspin aş încerca să o recomand.

Sfântul Agaton zice: „Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”. Este vorba, deci, de a-l face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt, cu inima ta, cât mai continuu. Aceasta ar ţine luminiţa sufletului tău aprinsă şi va fi mai greu ca acel suflet să fie atacat. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz! Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.

Recomand rugăciuni către scumpul nostru Mântuitor, către Maica Domnului, mai ales paraclisele, mângâierea neadormită a sufletelor noastre; rugăciuni către sfântul înger păzitor şi, la nevoie şi evlavie, către orice sfânt.

Cărţi de rugăciune, pentru oricine, cele care sunt; că de altfel, este nevoie mai mult de inima ta!”

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, Vol. I, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2010, p. 19)